Direcții de acțiune

ARTĂ

Arta, în cadrul organizației ID, are o direcție concentrată pe inițiative care încurajează creativitatea și expresia artistică. Sprijinim copiii și școlile, organizând ateliere și evenimente interactive în scop educațional, susținem artiștii locali și internaționali, oferind rezidențe culturale și de creație prin inițiativele noastre.

 

Colaborăm cu organizații și instituții culturale și educaționale pentru a aduce în fața publicului larg diverse forme de artă contemporană și tradițională, creând contexte de dezvoltare a proiectelor sub cupola mesajului „Arta formează identitatea, dar numai trăind și împărtășind experiențe împreună, vom găsi identitatea prin artă.”

CULTURĂ

Dezvoltăm proiecte culturale care evidențiază valorile noastre prin parteneriate și colaborări cu artiști, experți, performeri și organizații de prestigiu. Obiectivul nostru principal este consolidarea și dezvoltarea patrimoniului cultural și socio-economic prin cooperare și antreprenoriat cultural.

Oferta noastră culturală propune un model de bune practici replicabil în diverse zone pentru a crește interesul și pentru a contribui la păstrarea identității culturale. Inițiativele noastre încurajează și implică participarea activă a comunităților și promovează conservarea moștenirii culturale, contribuind la dezvoltarea unei societăți mai bogate cultural și mai unite.

EDUCAȚIE

Educația a fost, încă de la fondarea entității ID, un pilon central al activităților noastre. Colaborăm cu experți, organizații și instituții de învățământ pentru a dezvolta concepte educaționale inovatoare, menite să dezvolte abilitățile și cunoștințele participanților. Acestea includ: evenimente și activități cultural-educative, ateliere creative, dezbateri și conexiuni pe teme de interes social, ș.a.

Scopul nostru este să ajungem în cât mai multe zone cu acces limitat la cultură și să oferim acces egal la o educație de calitate pentru toate categoriile de vârstă. Proiectele noastre reflectă angajamentul de a contribui la îmbogățirea culturală a comunității și de a promova un set de valori fundamentale pentru educație.

COMUNITATE

Sub deviza „Comunitatea suntem noi toți”, a patra direcție, fundamentată pe primele trei, vizează consolidarea legăturilor comunitare și promovarea solidarității. Susținem și dezvoltăm proiecte socioculturale cu scop educațional pentru a îmbunătăți calitatea vieții și pentru a crea un sentiment de apartenență.

Ne adaptăm acțiunile la nevoile diverselor comunități pentru a crește interesul pentru cultură și pentru a păstra identitatea culturală. Comunitatea noastră este formată din artiști, performeri, copii, părinți și mulți alți participanți. Mobilizăm resurse și implicăm activ membrii comunității în proiectele noastre, contribuind astfel la coeziunea socială și dezvoltarea personală și colectivă.

Rezultatele în domeniul cultural și creativ reflectă implicarea noastră în organizarea și desfășurarea numeroaselor proiecte și evenimente. Aceste realizări constituie cartea noastră de vizită și portofoliul nostru.

Scrisul și cartea, muzica rock și galeria de arte vizuale simbolizează împreună angajamentul nostru față de artă, cultură și educație, precum și contribuția noastră la coeziunea socială și la dezvoltarea personală și colectivă a comunității.

Încă de la începuturile organizației, patru ateliere de creație și concept au prins viață din frunzele trifoiului, ilustrând proiectele de suflet ale ID.
Acestea au contribuit la formarea limbajului și la manifestările cultural-artistice pe care le dezvoltăm și promovăm.

Ele sunt: